Irina Columbeanu şi Monica Gabor s-au apropiat foarte mult, mai ales după vacanţa în Dubai, pe care au petrecut-o împreună. Monica Gabor a lăsat la vedere cum o are trecută în telefon pe fiica ei, Irina Columbeanu. ”Irina fiică iubită”, aşa este scrisă Irinuca în agenda telefonului Monicăi Gabor.
”Eu şi Irina am avut o vacanţă foarte frumoasă. Ne-am distrat foarte tare şi, cel mai important, am reuşit să stabilesc legături importante cu familia: am apropiat-o foarte mult de verişorii ei de la Bacău. Pentru mine contează ca fata mea şi nepoţii mei să ţină legătura şi să se iubească, aşa cum fac eu cu surorile mele. Am fost împreună la Bacău, la sora mea mai mare, Alina, apoi în Dubai. Ne-am jucat cu delfinii, ne-am bălăcit, ne-am dat cu ATV-urile. Irina e un copil foarte cuminte, un copil deştept, şi nu o pierd din ochi chiar dacă suntem departe una de cealaltă. Vorbim la telefon, prin mesaje, pe Skype, ştiu tot ce face la şcoală. Irina e un copil foarte deştept, şi bineînţeles, aici se vede şi aportul tatălui său cu care am ajuns să am o legătură mult mai bună faţă de cum era înainte. Timpul le rezolvă pe toate”, a declarat Monica Gabor.